Cristi Borcea a dezvăluit câte zeci de milioane de euro a pierdut Dinamo București când a ratat titlul de campioană a României în fața celor de la Unirea Urziceni.
Fostul șef din „Ștefan cel Mare” a declarat care este suma pe care clubul putea să o încaseze dacă intra în grupele UEFA Champions League.
Cristi Borcea a fost prezent în studioul ProSport Live, unde a povestit câte zeci de milioane de euro a pierdut Dinamo București în momentul în care a ratat titlul de campioană a României în fața celor de la Unirea Urziceni, în sezonul 2008-2009.
Fostul șef din „Ștefan cel Mare” a declarat care este suma pe care clubul putea să o încaseze dacă intra în grupele UEFA Champions League, acolo unde, în sezonul respectiv, campioana României se califica direct.
Conform celor relatate de Cristi Borcea, „câinii” puteau încasa nu mai puțin de 20 de milioane de euro dacă reușeau să ajungă în cea mai puternică competiție intercluburi.
Totodată, omul de afaceri a declarat că din cauza dezamăgirii pe care a suferit-o a ajuns în spital, la vârsta de 41 de ani, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale pe cord.
„Dacă noi ne calificam în Liga Campionilor, cu Urziceniul în 2009, luam 20 și ceva de milioane de euro. Atunci am investit foarte mult pentru acest vis, am fost atât de aproape de atâtea ori, de asta am făcut și operație la 41 de ani, pe cord deschis. Meciul cu Unirea Urziceni este cel mai mare regret al meu în fotbal. Noi am avut 11 metri, nu ne-a dat, a fost o tentă. Nu spun că a vorbit cineva cu arbitrul atunci, nu cred în așa ceva. Ghinion!”, a declarat Cristi Borcea, în direct la ProSport Live.
Cristi Borcea a ieșit din fotbal în anul 2012, iar acum a rămas un simplu suporter al celor de la Dinamo București. Acesta a vorbit despre situația în care a ajuns fotbalul românesc și a declarat că acesta este cel mai slab sezon de Liga 1 pe care l-a văzut.
„Când eram noi la Dinamo, aveam două echipe. Jucam în campionat cu o echipă, în cupele europene cu altă echipă. Erau echipe de valoare, eram trei echipe în cupele europene. Aveam echipă direct în grupele Ligii Campionilor. Să ne gândim ce echipe aveam, ce loturi aveam noi, Steaua, Vaslui, Astra, Brașov. Erau echipe cu bugete de peste 10 milioane de euro.
E cea mai slabă ediție din toate punctele de vedere. Dacă eram acum cu echipele pe care le aveam eu, le ziceam să mai stea în vacanță, să ne prezentăm după trei etape, jucau de pe plajă. E campionatul foarte slab. Nu văd o răutate, că se aleargă. Nu se văd realizări”, a mai spus Cristi Borcea, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER